1 decembrie, ziua nationala. Asa, si... ?

Intre timp se apropie ziua nationala pentru care oricum nu aveam pic de respect. Poate pentru ce s-a intamplat la data aceea, adica ce semnifica la origini, dar in rest ma lasa rece. Cred ca e de vina si vremea. Cu ocazia acestei zile am adoptat pentru o scurta vreme un alt stil de ... locomotie. Pentru ca li s-a parut ca ne miscam prea lejer in zona asta de Bucuresti, autoritatile locale, generale, mondiale si intergalactice au hotarat sa inchida zona Arcul de Triumf, Pavel Kisselev, Docentilor si alte strazi dragute. Atat de dragute incat eu m-am hotarat acum cativa ani ca e bine sa ma duc pe acolo la serviciu. Macar cu atat sa ma aleg si eu daca tot ma duc la serviciu. Rutina zilnica a fost spulberata in dimineata zilei de marti, 27 decembrie. In loc sa admir pe geamul din dreapta Manastirea Casin, m-am holbat bulversat, prin parbriz, la gardurile care imi blocau trecerea catre obiectivul principal, in zilele L - V orele 9.20 - 9.30. Am crezut ca reusesc sa pacalesc pe cineva si am apucat intr-o directie gresita. Nu ar fi prima data. Asa se face ca timp de o ora am strabatut un (1) km timp in care un amic de al meu a apucat sa afle ce mi s-a intamplat in ultimii doi ani. Am mers paralel cu el pana cand drumurile noastre s-au despratit: eu am facut stanga de pe banda dreapta iar el dreapta de pe banda stanga. Asa ne asezasera soarta si politistul de la intersectie. Desi aveam inima mica, credeam ca o sa fiu bestelit ca am intrziat, am constat ca eu am venit printre primii, desi trecuse mai bine de o ora de la inceperea programului. Lucru care m-a mai linistit, asa ca am decis sa las masina acasa imediat ce ajung acolo. De parca imi ghicise gandurile pana si benzina din rezervor s-a terminat. Decizia mea a fost si mai usor de luat asa stand treburile.
Toata seara m-am perpelit stiind ca a doua zi pornesc o noua aventura. Reluarea unui episod din viata mea - transportul in comun. Mi-am adus aminte de prima zi in care am plecat cu masina mea la serviciu. Imi faceam traseul in minte. Revedeam pozitia corecta la volan si pe mine accelerand salbatic. Asa si acum. Emotiile au dat navala si ma gandeam cum o sa stiu eu cum se baga cartela. Asta am stiut pana la urma, desi aia de 2 calatorii era de un alb imaculat si am tot intors-o pana sa o bag. Partea agitata a fost ca noaptea am visat ca sunt jefuit in metrou, lucru care inca nu s-a intamplat si de care ma feream si pe vremuri. Nu stiu cum am dormit eu cu membrele superioare, dar m-a durut mana in somn drept pentru care visul meu a luat o intorsatura putin violenta: se facea ca ii dadeam unuia niste pumni in fata de toata frumusetea. Tocmai imi luase portofelul. Numai ca mana mea nu mai era asa cum fusese odata. Arata exact ca in desene animate cand isi prind aia mana sub lift sau cam asa ceva.
Ce sa va mai zic... s-a consumat evenimentul, m-am suit si am pornit. Inca nu imi revin. Desi mi-am indesat carti in geanta, pentru ca am si geanta, nu am apucat sa citesc mai mult de vreo 3 pagini pentru ca nu imi revin inca. Ma uit si ma minunez. Ieri imi spuneam ca nu am mai vazut atatia oameni la un loc de nu mai stiu cand. Cred ca numai cand ma duc la supermarket sa mai fie asa aglomerat, dar acolo sunt concentrat pe muraturi, branzeturi, nu prea ma uit in jur.
In metrou e misto sa te uiti la fetele oamenilor. Am observat ca majoritatea asculta muzica. Sau asculta ceva pentru ca multi oameni au casti in urechi. Mirosurile se contopesc asa ca am redescoperit mirosul de iurta. Acum ceva vreme am citit un reportaj National Geografic despre nomazii din Mongolia. Desi erau cateva poze pe vremea aia nu imi puteam face o idee despre viata lor. In metrou lipsesc insa turmele de iaci. Incercati ca amestecati vizualul si cu olfactivul si veti avea niste senzatii originale. Imaginati-va o carte de bucate pe care sa o deschideti la piure cu unt garnitura pentru niste rasol de vita cu sos vanatoresc cu foi de dafin si putina boia cu usturoi, dupa care sa dati pagina la socata rece cu o felie de lamaie si la final o inghetata, sa va apropiati si sa simtiti rece pe la nas. Ei bine, metroul este locul ideal pentru reportaje exotice. Mirosul completeaza imaginile care spun multe.
O gramada de reclame, care mai de care mai stupida. Fete dragute. Sau nu. Paznici din metrou de toate felurile - l-am vazut chiar pe vestitul agent 007, era un nenea caruia nu ii dai o varsta anume. Asa e si in filme. Nu poti sa spui cati ani are, numai ca despre asta puteai sa spui ca e un taran coclit. Avea unghiile negre de ziceai ca tine doliu. Un bronz de tractorist betiv il colora in obraji iar privirea ii era pierduta undeva in sacosa unui femei, desi nu cauta sa vada ceva anume. Era clar ca fusese smuls din lumea lui - grajduri, pamant, animale, arat si semanat si fusese implementat in metroul de productie Suedia, cu mii de beculete, cu femei cu voce robotica si semnal de alarma incorporat. In metrou e trist, dar acasa are ce povesti cand tine painea pe piept si o taie. Ce m-a oripilat a fost ca nu mai ai loc nici in metrou. La noi, la Pipera, se sta la coada ca sa bagi cartela iar la Victoria am ramas incotopenit pe scari pentru ca eram si eu cu turma coborata dintr-o garnitura si ne indreptam catre un alt peron de unde se scurgea un alt ciopor. Si cum bunul simt si cotul in figura te obliga sa acorzi prioritate celor care urca sau ies, am ramas cu buza umflata uitandu-ma la trenul care pleca. In rest e bine. A, sa nu uit, dupa prima zi de mers cu metroul mi-am schimbat incaltarile, am luat unele mai comode dar mai putin aspectuoase. Nu vreau ca toate incaltarile mele sa devina mai comode si mai putin aspectuoase. O sa mai merg pana o sa imi ajunga cutitul la os, dupa care voi aprecia confortul oferit de masina, chiar si pe sosele aglomerate.
Va doresc un WE placut si imi cer scuze ca m-am latit.