Teoctist, sau despre morti numai de bine

Am asistat plin de uimire la noul show mediatic oferit pe gratis milioanelor de credinciosi. Credinciosi in viata de vedeta. Moartea lui Teoctist a picat ca o pleasca pe capul posturilor teve si nu numai. Codul rosu era istorie, cel galben e prea palid, neinteresant, Basescu isi dospea gusa, dar noi nu stiam, ce s-o mai lungim, vacanta. Si iata ca in absenta soferului sau, Teoctist le face safteaua si da ortul popii. Da, stiu, a trecut de ceva vreme, deja miroase a frunza uscata, deja avem un nou patriarh, sau cum se numeste, iar eu ma trezesc sa rascolesc trecutul. In definitiv e la moda iar pe mine m-a oripilat tot ce am vazut. Mi-am adus aminte de toate astea pentru ca a venit un prieten la mine si cum nu ne-am mai vazut de ceva vreme, trebuia sa dezbatem si noi. Iar cand vine vorba de morti... Nu mai aduc in discutie faptul ca domnul sofer, ranit in ... ceva, se tanguia prin ziare ca preafericitul a murit cu zile la cei peste 90 de ani. Nu discut nici despre bunavointa care i-a lovit pe "patriarhabili" si grija pe care o aratu pentru enoriasi, pe mine ma intereseaza chivutele alea care au venit echipate crestineste la capataiul celui care ne-a calauzit prin intuneric - nu puteau sa isi lase acasa basmaua din dotare dar nici sacosa de panza pe care, cu smerenie, o tineau pe brat. Am ramas mut de uimire la declaraia facuta de una mai cu carte, purtatorul de cuvant al intregii suflari de precupete: "noi cu cine ramanem?". Asta a pus capac. Ma intrebam care era diferenta dintre ele si salbaticii din Tahiti care erau pur si simplu disperati in momentul in care Gaugain si-a gasit sfarsitul. Nu am putut sa trec cu vederea ca desi rupte de durere si cu suspinul in gatlej, totusi au gasit o farama de putere ca sa ii snopeasca pe jandarmi, sa darame gardurile si sa faca un sprint pana la cosciug. Asta este ceea ce numesc sa iti faci intrarea in lumea buna. Adica numai Basescu sa pupe poala popii in timp ce fotografii nu isi mai gasesc locul pentru a surprinde cea mai buna poziite in cea mai buna lumina?
Si ca sa inchei la fel de confuz si de lipsit de inspirati, ma intreb daca pentru domnul Arapasu, AKA Teoctist, lumina venea de sus sau de la rasarit.

Prin 1988 eram de Pasti la o biserica iar preotul paroh de acolo a adresat o ruga Celui de sus ca sa o auzim si noi si altii - sa ne rugam pentru cei care conduc tara. Ce-i drept ii cam pomeneam in rugaciunile mele. Saracii...