Teoctist, sau despre morti numai de bine

Am asistat plin de uimire la noul show mediatic oferit pe gratis milioanelor de credinciosi. Credinciosi in viata de vedeta. Moartea lui Teoctist a picat ca o pleasca pe capul posturilor teve si nu numai. Codul rosu era istorie, cel galben e prea palid, neinteresant, Basescu isi dospea gusa, dar noi nu stiam, ce s-o mai lungim, vacanta. Si iata ca in absenta soferului sau, Teoctist le face safteaua si da ortul popii. Da, stiu, a trecut de ceva vreme, deja miroase a frunza uscata, deja avem un nou patriarh, sau cum se numeste, iar eu ma trezesc sa rascolesc trecutul. In definitiv e la moda iar pe mine m-a oripilat tot ce am vazut. Mi-am adus aminte de toate astea pentru ca a venit un prieten la mine si cum nu ne-am mai vazut de ceva vreme, trebuia sa dezbatem si noi. Iar cand vine vorba de morti... Nu mai aduc in discutie faptul ca domnul sofer, ranit in ... ceva, se tanguia prin ziare ca preafericitul a murit cu zile la cei peste 90 de ani. Nu discut nici despre bunavointa care i-a lovit pe "patriarhabili" si grija pe care o aratu pentru enoriasi, pe mine ma intereseaza chivutele alea care au venit echipate crestineste la capataiul celui care ne-a calauzit prin intuneric - nu puteau sa isi lase acasa basmaua din dotare dar nici sacosa de panza pe care, cu smerenie, o tineau pe brat. Am ramas mut de uimire la declaraia facuta de una mai cu carte, purtatorul de cuvant al intregii suflari de precupete: "noi cu cine ramanem?". Asta a pus capac. Ma intrebam care era diferenta dintre ele si salbaticii din Tahiti care erau pur si simplu disperati in momentul in care Gaugain si-a gasit sfarsitul. Nu am putut sa trec cu vederea ca desi rupte de durere si cu suspinul in gatlej, totusi au gasit o farama de putere ca sa ii snopeasca pe jandarmi, sa darame gardurile si sa faca un sprint pana la cosciug. Asta este ceea ce numesc sa iti faci intrarea in lumea buna. Adica numai Basescu sa pupe poala popii in timp ce fotografii nu isi mai gasesc locul pentru a surprinde cea mai buna poziite in cea mai buna lumina?
Si ca sa inchei la fel de confuz si de lipsit de inspirati, ma intreb daca pentru domnul Arapasu, AKA Teoctist, lumina venea de sus sau de la rasarit.

Prin 1988 eram de Pasti la o biserica iar preotul paroh de acolo a adresat o ruga Celui de sus ca sa o auzim si noi si altii - sa ne rugam pentru cei care conduc tara. Ce-i drept ii cam pomeneam in rugaciunile mele. Saracii...

Concediu

Recent, ah, foarte recent, m-am intors din concediu. Am fost nu ca sa ma odihnesc fizic, neaparat, ci psihic. Nu am fost in tara, dar nici nu are importanta unde anume. Un concediu pentru linistea mea. Am mers cu metroul. Am mers cu tramvaiul. Foarte mult pe jos. Nu mi-am sters pantofii de praf (pentru ca nu era nevoie si nu pentru ca nu ii aveam. Aveam!. Nu era nevoie de aspirator dimineata ca sa extrag mucozitatile nascute de umezeala din nasul meu si de praful de pe strada. Nu am tras nici macar o flegma. Pur si simplu se pare ca nu e cazul. Cu uimire am constatat, in ultima zi acolo - prima zi aici, ca nu am injurat. Nu m-a calcat nimeni p ebombeu, nu m-au inghintit, daca au dat peste mine, si-au cerut scuze foarte politicos. Pareau sa spuna: viata e frumoasa. Si apoi ... eram in concediu. Concediul meu ca sa ma plimb. Si tot plimbandu-ma prin oras peste ce credeti ca dau? Peste agentia de turism care in limba respectiva te indemna sa vizitezi Romania. Stiind ca nu am incotro, si ca oricum va trebui sa o vizitez peste cateva zile, cu sedere indelungata, am hotarat sa vad care este oferta. Pe langa niste imitatii de stanca in vitrina si niste lemne care se voiau a fi niste garduri de stana, mai erau cateva poze cu calusari si cu Arcul de Triumf. Aceleasi, doar ca putin mai decolorate. Nu tu mare, nu tu munte, nu tu SIBIUL!!! Capitala europeana a culturii. Nimic. Ce conteaza ca biroul era amplasat in zona centrala, ce conteaza ca ar fi putut face eforturi sa atraga la noi potentiali turisti cu posibilitati financiare uriase? As! Colac peste pupaza, in caz ca poza aia palida de la statul in soare te facea curios, ei bine nu puteai sa afli mai mult. Fiind perioada de concedii, si gestionarul de acolo, platit de ministerul turismului din Republica Socialista Romania, adica si din banii mei, sau ai tai, cititorule, era si el, normal in concediu. De parca sederea lui acolo nu este un concediu permanent.
Asa ca VISIT ROMANIA cu incredere.
Despre cum mi-am petrecut dupa aterizare la intoarcere, in proaspat renovatul aeroport Baneasa, mai mult timp decat i-a luat aeronavei sa strabata o distanta de mii de kilometri, in alt episod.

Din ciclul: Consumati cu incredere, doar n-o sa muriti !

Sunt o fire pretentioasa cand vine vorba despre ce bag in gura ca sa scot pe cur. La magazin, la cumparaturi - pipai de mai multe ori si cumpar o data. Asa am fost invatat, numai ca regulile marketingului si ale bunului simt modern nu mai tin cont de invataturile din batrani. Cum nu prea ma mai inteleg cu mezelurile am decis de ani de zile sa am o relatie cu branzeturile, relatie, credeam eu, bazata pe incredere. Incercand sa evit sa cumpar branza topita dar sa platesc cascaval, mi-am tonifiat muschii de la dreapta pipaind rotite de cascaval pe care vreau sa le feliez nu sa le ung. Drept pentru care fermitatea si taria mi-au recomandat un cascaval La Dorna.
Imun la feed back-ul din creier legat de articolele privind exploatarea zacamintelor de lapte la preturi de rahat, am bagat produsul in cos. Iata-ma acasa cu cutitul in mana cu gura plina de sudalme. Nu este ceea ce credeti voi - cascavalul este tare, nu e nevoie sa il ungi, dar trebuie sa il culegi, bucata cu bucata de pe tocator. Nu e moale, dar e sfaramicios. Pai ce am facut? Traiesc neplacuta senzatie ca din dragoste si respect pentru consumator insusi Jean Valvis se lasa muls. Odata cu varsta devii mai rigid, iar omul de afaceri cu figura porcina nu mai este la prima tinerete.

VIATA ESTE CA O FOSA NAZALA...

... nu poti sa stii ce ascunde, ar fi spus un personaj celebru. Pana ieri am crezut ca asa cum numai femeile isi sterg cu delicatete colturile gurii dupa ce se rujeaza, tot asa scobitul in nas este apanajul barbatilor. Cine nu a vazut macar o data un voinic cu degetul infipt in nara si cu privirile impreunate pe falanga ce-l leaga de palma? De cate ori nu s-au produs adevarate lupte de strada in calea vostra cand enervat omul dadea cu ei de pamant ca "sa le sparga capul", cum se zice in popor? Ei bine si eu am intalnit barbati fericiti. Nimic nu se compara cu eliberarea cailor respiratorii. Pune un om sa faca figuratie la o reclama dupa ce scapa de lest si vei avea cea mai buna si mai naturala reprezentatie.
Am fost putin retinut privind egalitatea intre sexe, desi viata mi-a oferit multe exemple care au luat egalitatea literalmente - barbati care si l-au retezat sau femei care si l-au plantat. Au luat-o prea ... cuvant cu cuvant. Am continuat sa cred ca femeia are rolul ei bine stabilit iar barbatul si-a stabilit si el o pozitie a sa. Nu stiu care este mai important si nici nu comentez acum.
Cert este ca pot sa trag un semnal de alarma. Suntem invadati in menirea noastra, in gesturile noastre. Plecat cu ceva treburi zilele trecute, am oprit cu o cunostinta la o carciuma la marginea gradinii zoologice, asteptand ca persoana sa isi rezolve nu stiu ce treburi. Cat am stat inauntru am baut si o apa minerala. Cat am baut si apa minerala a intrat o domnisoara angajata. Cat a intrat ea patroana i-a si spus ca "a facut o varza la inventar, incurcand sticlele de bere cu cutiile". Un barbat nu ar fi facut asa ceva. Mai ca imi parea rau de ea. Putin draguta, putin plinuta, putin aranjata, cam taranca. Ma rog... nu ma interesa, eu savuram apa minerala, mai ales dupa penuria de cand cu codul rosu. Fata si-a primit mustruluiala si s-a intors la robotit. Atat de mult imi placea apa aia ca m-am si plictisit dupa o vreme. Ce sa fac? Ce sa fac? Mai ales ca asta cu care eram nu dadea niciun semn ca ar fi terminat treaba, pe care nici nu o incepuse. Sorbea o cafea. Am inceput sa ma uit pe pereti. Sa admir tapetul imitatie de caramida, mesele din lemn masiv, stil grosier, lacuite, ceruite, suportul de servetele de la IKEA, pe colegul meu de masa, fereastra. Dar in spatele ferestrei ce vad? Fata care intrase mirata si iesise certata. Nedumerirea de pe chip era aceeasi, din cand in cand era inlocuita de un vizibil gest de nemultumire, de nereusita. Aratatorul care ii apartinea era insurubat in nara dinspre mine, unduindu-se pentru a intra si mai mult. Normal ca nu este o priveliste care sa ma incante si am vrut sa intorc capul, rusinat de rusinea ei. Numai ca in acelasi timp, BINGO!, a reusit! A reusit sa scoata o chestie verde ca o rama, pe care cu mult tact o asezi in carligul unditei. Ea, miloasa din fire, i-a dat drumul pe jos, nu fara o urma de regret, dar totusi multumita.
Am inteles ca nu ne mai putem ascunde niciunde. Am inteles ca ne vom amesteca si nu se va mai face deosebire. Nu mai exista nimic necucerit. Pantaloni, freza, camasi, tatuaje, mustata, barba, scuipat pe strada, parasutism, box, fotbal, recuperatori, scobit in nas, sa nu uit, militarie, zidarie, masonerie, preotie, etc, tot a fost cucerit. Un singur lucru ne-a mai ramas si sper sa nu il vad imprasitat si pe'ala intr-o zi - noi facem pipi din picioare.

In timp ce eu dormeam... cum a fost si filmul

Din ce in ce mai des imi pun problema daca noi, eu si familia mea, nu am trait cumva o teorie a conspiratiei pusa la punct in cele mai mici detalii de restul Romaniei. Si poate nu numai...
Ma duc in vizita la cucoana X, cu o varsta venerabila, iar pe la mijlocul obligatiei ma trezesc ca imi bag unghiile in bratele fotoliului ca sa nu i le infig in gat babetei. "Cum nu adica nu se gasea carne pe vremea lui Ceausescu?" "Doamna, zic, poate prin anii 70 la inceput." "Fugi de aici..." se incranceneaza matusalemica matusa. "Ma duceam la Mimi in colt si imi dadea pe alese". In fine, poate am omis eu pravalia timp in care stateam la coada ca sa iau paine.
Citesc. Citesc o carte despre viata unuia la bloc in perioada ceausista. Foarte frumos. Imi place ce zice. Asa e. Asa am trait si eu. Si mie mi s-a intamplat ca si lui. Pana la un punct. La mama lui veneau fetele in vizita, la o cafea. Au! De unde cafea, frate? Nechezol? Nu se poate sa fi fost nechezol. Tipul e zemos. Ar fi bagat-o pe asta in carte sa condimenteze pasajele. Cafea! Imi aduc aminte ca prin 1983 am plecat intr-o tara socialista, Cehoslovacia, unde se gasea si cafea. Ma rog, se gasea si sunca, si paine proaspata, salata, cico, bere, bomboane, carnati etc. Sau, mai bine zos, le gaseam si noi, cehoslovacii nu participau la conspiratia pusa la cale impotriva familiei mele. Ei nu ascundeau nimic de noi. Au luat ai mei 3 kg de cafea, atat era admis de lege, si a baut mama din ea ani si ani. Va dati seama ca nu isi permitea zilnic si nici nu vreau sa ma gandesc ce gust au avut ultimele cani. Important era ca o data pe la 10 zile, puteai sa pui niste schwartz la fiert si sa sorbi cu nesat.
Iar cea mai gogonata a fost aia cu Sfantul Nicolae. Mi s-a spus ca sunt bou, ca tovarasul isi sarbatorea ziua numelui in fiecare zi de 6 decembrie.
Acum vin si eu si intreb: eu unde am fost? Cat am dormit?

On the road again

In fiecare dimineata ma scol devreme ca sa ajung sa plec tarizu. Mi se pare surprinzator cum dispar minutele. Desi ceasul incepe sa sune de la 6.30, in baie, pentru primenirea fetei si a gurii si golirea basicii udului (nu asta e neaparat ordinea operatiilor - se pot intesecta) ajung pe la 7.30
Unii ar spune ca e devreme, altii ca e bine. Nu insist asupra felului cum mestec sau cat ma ocup dimineata de cateii mei. Ies pe poarta dar nu mereu plec. Ma intorc. Am uitat cheile. Asta cand nu le uit in poarta. Atunci nu ma mai intorc. Sunt anuntat. De cele mai multe ori masina e cu botul in directia opusa celei in care eu as dori sa o apuc. Ma hotarasc sa plec, totusi, in directia in care e aliniata. Gresit! Complet gresit! Nici nu am parasit bine trotuarul pe care e suita jumatate de masina si am cazut in groapa de la rigola. Futu-i... Si stiam ca e acolo. Ma lansez cu spor. Masina mugeste, sau asa cred eu, eu nadusesc. De asta sunt sigur. Este si 18 minute. La si 30, in mod normal, trebuie sa fiu la birou. Nici astazi nu reusesc. Si da-i a doua, frate. Viraj fara reducerea vitezei si fara treapta inferioara. Gresit! Complet gresit! Motorul e in moarte clinica. Daca ma grabesc... Lasa ca isi revine, ii dau benzina si isi revine. Dar ce vad?! Nu imi revin eu. A cata oara? Un cur mare, rosu, de camion imi bareaza vederea si trecerea. Iar au adus marfa la La Fourmi. Dupa ce ca e o strada ingusta se inghesuie toate hardughiile sa isi depuna incarcaturile in magazin. Nu intru in amanunte asupra faptului ca mai ieri ma plangeam ca e prost aprovizionat. Ce naiba or descarca aia daca eu nu gasesc smantana? Coca Cola. Mda... Ar trebui sa imi gasesc timp si bani de aruncat pe Coca Cola sa fac experimentul cu bomboanele Mentos si sa vad daca ia rugina de pe suruburi. Oricum, daca nu merg astea cu ce ramane imi streg cauciucurile. Cica raman bec! Revin pe strada si revin si eu acum la ce vreau sa zic. Desi ma grabesc teribil sunt nevoit sa o apuc pe stradute ca sa ies in alta parte, deja mult mai departe. Biata masina. Trebuie sa suporte talpa mea infipta in burta ei. Daca as putea sa i-o pun pe fata soferului cu camionul rosu, ala de Coca Cola. Stanga. Inainte. Semnal. Iar stanga. Viteza. Frana. Semafor. E unul in fata mea. De ceee... ? De ce nu sunt primul la semafor? Asta ca sa nu ma intreb de ce EU prind semafoarele? Fiecare sofer din fata sau din spatele meu e un pericol permanent. Pe langa cel pe care ar trebui sa il reprezinte este un competitor. Daca mi-o ia inainte? Am momente de luciditate rutiera si ma gandesc ca nu e nimic. Uite, merge cu 60, ce naiba sa vreau mai mult? Dar e un cur in capul meu care nu-mi da pace. Si zice: da, dar la semafor? O sa ai o masina inainte. Daca sta si se scobeste? Daca nu pleaca la timp? In cazul asta eu stau civilizat in spate si nu claxonez. Ii urasc pe aia care stau cu mana priponita pe claxon si cum s-a pus verde cum se fac auziti. Dar daca ala sta prea mult? Il claxonez pana la urma. Dar daca se enerveaza? E mitocan si se basica pentru ca l-am claxonat. Si nu vrea sa se urneasca. Iar eu trebuie sa stau dupa el. Nu il pot depasi. Si el pleaca la ultima clipa de galben. Ce fac?? Trec pe rosu? Nu. Raman de fraier. Si hotarat apas pe acceleratie si, desi el are 60, eu am mai mult si il las in urma. Normal in fata e altul. Ce angoasa.
De fapt ce am vrut sa zic - azi am prins toate semafoarele. Asta nu e bine, nu?

Mi s-a pus pata pe UPC

Cei mai mari nesimtiti de pe piata de cablu. Jegosi, cersetori, neputinciosi, turnatori, prosti, ignoranti, mitocani, (posibili) hoti, mincinosi, fanfaroni, slab pregatiti, reclame stupide. NU cred ca am terminat epitetele si aprecierile, dar nici nu ma mai intind acum. V-ati dus la mare, sau in alt loc de vacanta, si ati stat in hotel prost? Vi s-a parut ca ati fost inselat? Stiati ca stati la 3 stele si de fapt miroase a camera ieftina? Ati platit mult si va ganditi ca nu merita? NU aveti ce sa faceti pentru ca totusi vreti sa aveti o vacanta? Aveti senzatia ca cei care administreaza hotelul umbla dupa castig imediat, mult si cu investitie de cacat, ca sa nu zic zero? Ei bine asta este si cu UPC, mare companie de cablu care iti ofera si pe mama si pe tata, pana la proba contrarie cand iti intra pe fir ... soacra. Ar trebui sa ne dea de gandit inca de la aparitia reclamelor cu cei trei oameni atinsi de calvitie cu apartenenta sexuala incerta (de orientare nici nu imi pun problema). Sunt neidemanatici, sunt prosti, se dau mari, au mers de gaşperi, ies numai impreuna, dar ne recomanda noua UPC. Si nu numai televiziune ci si internet sau telefonie. Mi-am facut nervi pentru 3 ani numai cu cablul. Ma intreb cat de bou as putea sa fiu sa mai apelez la un alt serviciu al lor, de data asta benevol, pentru ca in momentul instalarii cablului nu aveai de unde sa alegi. Suntem privati, exista concurenta, dar nu ai cum sa ajungi la ea. Stie si un copil mic ca marile companii de cablu si-au impartit zonele din Bucuresti - una mie, una tie,... Daca tot au facut asta macar sa se inteleaga si sa dea aceleasi programe, nu sa ma duc in vizita la cutare si sa imi curga balele ca el are in basic offer VH1 si 2, sau MTV classic, sau toata gama Discovery. NU cerem prea mult, ca de pilda Cosmos sau DDTV.
Singura alternativa la UPC sunt companiile care iti instaleaza parabolica aia mica, gen lighean mai mare. Despre ele nimic, pentru ca eu fac antireclama.
Suni la UPC, iti explica pret de cateva minute cum te pot ei inregistra ca sa se imbunatateasca serviciile (oha!), te invita sa alegi si in alte limbi (staine), moment in care ma intreb care strain inghite asa ceva, cu exceptia celor care stau ilegal, apoi iti aplic ao intreaga paleta de posibilitati: 1 pentru televiziune, 2 pentru internet, 3 pentru telefonie, etc. Eu am pus des'tu pe 1 si mi-a raspuns femeia si m-a intrebat pentru ce am sunat. Moment in care m-am bloggat. Credeam ca stiti, am replicat. In schimb imi stia numarul de telefon.
Timp de 3 zile am cerut nesimtitilor de la UPC sa vina sa remedieze o problema minora, iesise cablul din spliter-ul de pe stalpul din strada. Si eu ma pot sui acolo, dar nu cred ca mai platesc si abonament pentru asta. Ca sa nu zic ca sunt "la zi" pana in august. Ca sa nu mai zic ca poti plati, incepand cu luna mai, la banca XXXXXX, dar defapt noi nu avem facturi pentru ca ei au o problema cu firma de curierat care distribuie. Dar de ce trebuie sa inghitim noi cacturile asta mereu? Poate am si eu o problema cu masina si nu mai platesc factura.
De acum inainte UPC va fi in lista mea de prioritati. Cum ii prind cum ii faultez, iar la sezatoare o sa spun tuturor mesenilor despre profesionalimul lor indoielnic si puturos.