Stefan Micu face antireclama

Vineri am urmarit, ca de obicei, emisiunea de la Realitatea TV - TANASE SI DINESCU. Fireste ca se discuta ce vrei si ce nu vrei asa ca am aflat ca mosierul Dinescu si-a cumparat gogosari de la marginea drumului. Cica el nu cumpara la sac pentru ca vanzatorul ce face: baga un burlan in sac, spatiul dintre sac si burlan il umple cu gogosari, sau ce naiba o mai fi, frumosi iar burlanul cu aschimodii. La asa ceva eu nu ma puteam gandi. Dar cu evidenta mandrie peste tot se spune ca romanul este inventiv. Si nu poti sa negi. Asa ca Dinescu si-a luat gogosari pe alese, mari, grasi, luciosi, grei, buni. Deci nu stafidele de la burlan ci pă alese. Acasa a constatat ca erau plini de apa, ca sa cantareasca si mai mult. Am ramas mut de uimire, asta era alta metoda la care nu magandeam. Incredibil.
Dupa faza asta am inceput sa privesc suspect la cativa gogosari dudulani care asteptau ca sa ii mananc eu, cuminti, in frigider. Sambata am taiat unul si am constatat ca era mucegait inauntru, o increngatura prafuita, gri. Mai mult pe cotor, pe samburi. L-am spalat unde nu avea nimic, si inauntru adica, am taiat ce nu imi placea cum arata si l-am mancat. Of... Azi am repetat operatia. Aceeasi faza. Mucegai si restul. In momentul ala mi-am amintit de ce a spus asta si iata ce am descoperit. Intepaturile. Toti gogosarii au intepaturi si mucegai in interior. Cate 2 intepaturi ca sa nu bage de 2 ori seringa, cred ca e mai eficient cu 2 odata. Sper din tot sufletul ca seringile le-a cumparat de le farmacie si le foloseste numai la gogosari. Si mai sper ca acele sa ii intre in ochi, in testicole, sau in sfarcuri, daca e femeie, sa muste din el si sa ii intre in gingie si in nervul maselei, unul sa ii intre in ureche, adanc, in podul palmei si sa ii iasa pe partea cealalta, eventual sub unghie de sa i se vada in carne prin unghie.
Incerci sa mananci cat de cat sanatos, sa iei legume, sa nu bei apa de la robinet, nici nu te dai in barci su Evian (Naive) sau alte chestii, si vine un hiods nenorocit si din dorinta de a se imbogatii din orice iata ce face.
NU pot sa cred ca mai exista popoare care sa se gandeasca la asa ceva.

PS Daca e o coincidenta imi cer scuze si sper sa nu pateasca nimeni nimic. Sa fie toti sanatosi, sa le traiasca familiile, sa li se insoare copiii si sa danseze la ... unde vor ei.

Am revenit recent in Romania. In mod normal nu cred ca as fi facut-o cu placere dupa o excursie peste fruntarii (ca sa sune lemnos) dar dupa ce mi-au fost puse la incercare toate simturile si instinctele pe care ar fi trebuit sa le dobandesc in armata, am decis ca e o decizie inteleapta sa ma bucur.
Totul a inceput in aprilie, asa cum sade bine unei excursii planificate romaneste. Luat bilete avion ieftin. Treaba asta a contat pentru ca se zice ca dai un ban dar stii ca face. Sau stai in fata. Pentru noi nici nu a facut si nici in fata nu am stat, desi eu am cerut "mai in fata daca se poate si daca mai sunt locuri", la check in. Locuri erau. Cacalu.Libere. Noi le-am ocupat pe cele din randul 9. Si alea erau in fata prin comparatie.
Intre achizitionarea biletelor si plecare nu mai este de precizat nimic deosbit decat ca Sky Europe (#@*^%# !!*^$%#@@) a dat faliment. Pentru un moment mi-am facut griji toata ziua, candva in iunie, cand o aeronava a lor a fost oprita pe aeroportul Baneasa. Dupa ce s-a rezolvat am aflat si de la damele de la call center, care desi nu sunt romance vorbesc limba ca niste romance get beget, adica destul de prost, ca noi o sa zburam in august fara probleme.
Dupa acest apel am plecat in concediu la bulgari. Frumoooos... Mai rau a fost cand am aflat ca zborurile la Viena se faceau la Bratislava. Pe langa procedura de faliment un alt mizilic lovise compania aeriana - imposibilitatea de a plati taxele de aeroport la Viena. Si cum la ei nu merge cu "las' ca ne intelegem noi", elegant si, din pacate, discret li s-a interzis sa mai opereze acolo. Cica operati-i pe romani, daca vreti.
Nu am mai plecat la Viena ci am plecat la Bratislava si nu am mai decolat la 9 ci la 11. Pana la urma am ajuns. Ceilalti pasageri pareau ca au ajuns cu bine. Eu nu cred ca paream asa - o durere imensa m-a lovit in interiorul capului, probabil de la presiunea (scazuta sau ridicata, naiba stie) de aveam senzatia ca si in craniul meu traieste un vierme cum am vazut eu la o dama moarta, in Corpse Bride. Al meu nu imi dadea si sfaturi ci numai batai de cap.
Am ajuns si la Viena si de acolo in treaba noastra.
Timpul a zburat (el da) si am plecat pe acelasi traseu, dar inversat, catre casa. Linz - Viena aproape 2 ore, internet in tren, AC, AC/DC, pluş, confort, GPS sa vezi unde naiba te afli, conductor dragut, adica amabil, si alte treburi cu care nu suntem noi obisnuiti. Adica SF. Viena... ca la Viena. Ai cum sa omori vremea. Plecam si de aici: gara de nord (a lor) - aeroport fix 35 minute cat scria pe fluturas. Ne ducem la check in, ca cica asa se face - faci un prim check in la Viena la birourile Sky Europe, pentru care se pare ca mai aveau cativa euro ca sa le tina deschise pe aeroportul vienez, dupa care te sui matale frumos in autobuzul care te duce la Bratislava si acolo predai bagajele etichetate, iar pe tine te sui in aeronava. Asa e normal. Dupa ce ne-a etichetat bagajele fara nici-o problema, cred ca imi eticheta si 30 de valize daca ii dadeam, nici rezervarea nu a parut sa o intereseze foarte mult pe dama de la ghiseu. Dar nici noi nu ne-am omorat cu firea. Oamenii sunt discreti, ceea ce e bine. Nora, care era cu noi, nu isi facuse somnul iar calatoria chiar pana in acel punct o cam pusese in fund. Drept pentru care o caram noi cu randul. Printr-un artificiu demn de admirat, precum si cu concursul amabililor angajati Sky Europe, in loc sa plecam cu autobuzul de 18,20 al zborului de Bucuresti, plecam cu cel de Bruxelles, ca sa nu mai lalaim treaba pe la Viena in aeroport, sa respiram acolo aiurea. Ei cu bratele deschise noi cu capul inainte. Bratislava, sosim. Si am sosit. Spirit intreprinzator si descurcaret reusesc sa imi iau bagajele ultimul, dupa ce cateva dame belgiene trecute de varsta la care sa isi mai poata spune varsta fara sa se sperie si ele au trecut prin fata mea la coborare iar eu le-am lasat galant. Sper ca zambetul meu a fost politicos.
Reusim sa luam bagajele din autobus, nu a fost greu, erau ultimele, eu papornitele, Geo pe Nora si dam sa intram in aeroport. Belgienii s-au oprit in usa. I-am ocolit nervos si am plantat bagajele langa o tejghea si m-am dus sa vad ce si cum, asa face orice barbat roman. Aglomeratie de nedescris. Birourile Sky Europe pentru (re)ceck in erau inchise. Timp destul cat sa ma duc inapoi la tejghea sau sa verific tabelele cu zboruri. Moment in care nu am priceput de ce sta toata lumea cu telefoanele in sus. Toti pozau tabela DEPARTURES ca berbecii. O fi aeroportul urat dar sa ii faci poze…? 2, 3 secunde si apoi raman pe loc. Prost. Mut. Mi-e frica. Imi vine sa ma cac. Pe mine. Ma uit la tabela plecari ca sa vad 7 curse Sky Europe catre destinatii pe care in mod normal prost sa fii sa nu vrei sa le atingi, mai putin Bucurestiul, in conditii normale – Londra, Amsterdam, Praga, Lisabona, Barcelona, Bruxelles si Istambul, dar dintre toate astea eu in Bucuresti voiam. Conditiile nu erau normale.
Nu stiu ce mi-a iesit pe gura dar in cap se instaurase panica iar viermele fusese omorat. Sincer spun ca asta e printre singurele motive pentru care m-am bucurat – nu o sa ma mai doara capul la aterizare. Ce ne facem? M-am uitat la Geo care o tinea pe Nora in brate si am comunicat oficial vestea – zborul a fost anulat. Bine, stai aici la bagaje, noi mergem sa faca Nora pipi si apoi vedem. Am stat la bagaje, mi s-a parut mie, cat ca sa faca pipi toti oamenii din aeroport, pe rand. Iar in aeroport erau ceva oameni. Am lasat in plata lor bagajele si am inceput sa ma invart prin zona just in case. In mintea mea era o speranta ca s-ar putea rezolva. Mesajul unui “sange rece” de a Sky Europe a fost clar: FUGIIIIITI!! PLECATI CATRE VIENA! Cat mai puteti. Si a inceput ceea ce pentru mine a semanat cu deportarea evreilor. Oameni cu bagaje, sarsanale, cu copii in brate se buluceau la iesire si la autobuzele care inca nu plecasera inapoi catre Viena. Se si formasera comitete de criza la urcare, un soi de FSN-uri, iar oamenii de bine te indrumau catre alte autocare, aici nu mai sunt locuri. Intre timp ajunsesera si romanii de la Viena. Minunat.
Fiind cu un copil s-au mai gasit 3 locuri in autocarul “plin la refuz”, iar dupa ce a plecat s-a dovedit ca se mai gasesu inca, unii oameni fiind tare grijulii cu posetele lor. Pentru toti acestie un gand de bine si un MUIE traditional. In urma cu 70 de ani Hitler mai avea de asteptat cateva ore pentru ca armatele lui sa se pravaleasca peste Polonia si sa inceapa exodul populatiei poloneze, cu sau fara pistrui. Telefonul meu suna, mai suna unul, tot al meu, le pasam de la unul la altul, vorbim tot soiul de limbi, Nora spune ca e obosita. Timp si pentru o mangaiere intre noi, lasa ca o sa fie bine. Cautam trenuri. Urmatorul catre Bucuresti pleaca din Viena in 20 minute noi mai avem vreo 70 ca sa ajungem acolo. Poate are intarziere, trage nadejde Geo. Mda… Ma suna sora mea: aveti un tren din Bratislava la Bucale in 40 minute. Suntem in autocar catre Viena, zic. Rugati-l sa va lase sa coborati. Mda… Eram pe autostrada, pentru ca ei au asa ceva, dar in stanga se vad niste sine, destul de multe, manunchi, deci gara e aproape. Nu se poate asa ceva. Cred ca doar daca ii aratam viermele din cap ne-ar fi lasat sa coboram.
Ajungem cu bine la aeroportul din Viena, cu 5 euro in buzunar. Cu atat plecasem si acum 3 ore ceea ce dovedeste cat de cumpatati am fost. Chiar si asa nu ne putem permite sa ajungem in oras, la gara, cu suma asta. Mai avem niste lei iar Geo incearca, fara succes, sa cumpere inca vreo 10 ca sa luam bilete la autobuzul care sa ne duca la gara. Romanii ne-au refuzat. Se pare ca nici ei nu aveau ce face cu leii acolo. Atunci am zis ca e cazul sa scot ceea ce ii va darama pe toti, inclusive pe noi mai tarziu – cardul cu economiile facute pentru Nora. Si prima suta de euro iese victorioasa din ATM. Prima si ultima. Deja respiri altfel cu 100 de euro in buzunar. Ne suim tacticosi in autobuz, mai barfim ceva cu niste romani care ar fi vrut sa ajunga la Nisa. Acum am aflat si eu ca zborurile fusesera anulate inca de la ora 10. Nici nu se putea altfel, pentru ca eu dimineata la 9 am verificat pe net, ca in fiecare zi, si totul parea calm pe toate fronturile – Baneasa opera, Bratislava inca opera. Aici s-a nascut si intrebarea - atunci de ce **** *** ne-au lasat sa plecam de la Viena? De ce au facut check in acolo? O fi ceva diabolic? Francmasoneria? Noua ordine mondiala? Sunt prosti? Aeroportul din Viena nu voia agitatie pe culoare si sa le fi spus astora: RAUS cu anulatii? Nu stim. Mai repede putem sa aflam cine l-a impuscat pe Kennedy.
Fratii, cumnatii, surorile, rudele, prietenii lucrau pentru noi. Fratii nu, ca nu avem dar in rest toata lumea. Asa se face ca stim cand pleaca urmatorul tren, avem rezervare la hotel si am si trimis plangerea la Sky Europe ca sa nu existe motive ca nu am respectat termenul legal limita de depunere de plangeri (frectie). Nora deja doarme, ceea ce e bine, Geo trebuie si insista sa o duca in brate, ceea ce nu e bine. Pentru ea. Hotelul este aproape de gara, 5 minute de mers pe jos, pe Maria Hilferstrasse. Coboram la gara, aceleasi 35 minute academic respectate, sofer fost roman, actual cetatean austriac. In gara ma duc sa iau bilete de tren. Avem 2 posibilitati – 6 dimineata, adica cca 6 ore de somn, era deja aproape 10 seara acolo iar noi ne ghidam dupa ora noastra, in 7 zile nu schimbi bioritmul si nici fusul orar, sau 7 seara, tot ora lor, varianta de care m-am indragostit brusc. Restul de la hotel si de la autobuz, fosta suta de euro, imi gadila lenea si ma indemna la inca 14-15 ore in Viena, cu tot cu somn, ceea ce era bine. Am intrebat la OBB de ambele variante, insa dimineata nu imi mai putea garanta ca au locuri la vagon de dormit, drept pentru care am platit 315 euro la vagon de dormit la ala de seara, Nora are gratuit, si inca 10 euro pe o chifla, o bere, un pachet sigilat de 100 gr parizer, o cutiuta de lapte si o apa minerala de 1 litru. Infern. Cea mai scumpa bere din viata mea. Eu nu imi amintesc sa mai fi platit atat pe o bere. Dar cam asta si cu atat poti sa cumperi din gara. Totul este si de 3 sau 4 ori mai scump. Un schpitzkorn costa acolo cam cat o chifla la PAUL, asa-zisa brutarie din Bucuresti (am auzit ca le aduc gata facute, congelate). Cardul Norei si-a mai facut datoria inca o data, cu biletele de tren, asa ca nu mai exista niciun motiv sa mai stam in gara. Pe drum se trezeste si Nora asa ca poate sa vada cum se descurca tata la receptie. Desi camera era rezervata pe net dupa toate cerintele, femeia receptionera ma intreba daca am si print-ul. Pai nu am, ca noi eram pe drum iar rezervarea a facut-o un cetatean austriac pe care vi-l pot da la telefon. Si i l-am dat si s-a lamurit. Adica asa mi-a zis ea mie, ca e clar. Iar eu am cumparat un sapun si numai a doua zi am vazut ca nu era clar deloc, ca m-a intrebat aia, alta, cand sa ii dau cheia, cum de am ajuns eu sa stau acolo.
Am urcat in camera iar fetele au adormit instantaneu dupa spalat pe dinti. Eu am iesit pe culoar sa beau berea. As fi fumat si o tigare, dar nu fumez. Cred ca mi-as fi bagat si un bat in cur dar nici d’asta nu fac. M-am sprijinit de un zid si am desfacut cea mai scump platita bere. Dupa doua guri, faca nicio legatura cu asta, vine si liftul la etajul meu. Doua chinezoaice se extrag din el cu tot cu valize. Si se aseaza si ele, pe celalalt zid, si incep sa vorbeasca. Tare si colturos. Nu stiu daca ziceau ceva de mine, dar pareau sa se grabeasca ca nu carecumva berea sa ma faca sa le violez. Asa ma gandeam si eu, am baut-o cu noduri, in gat si in urechi, si nu am stiut cum sa ma duc mai repede la culcare.
Ziua cea mare. Azi plecam spre casa. Alo, da! Nu, nu sunt la birou. Nu, sunt la Viena. Ajung si eu in 36 de ore. Da, multumesc.
La 10.00 predam camera si cheia in acelasi timp, ceea ce pentru mine a fost o dubla usurare – am scapat de o parte din bani dar si de maciulia aia care atarna de cheie. Daca o aveam breloc la un eventual zbor cu avionul nu m-ar fi lasat sa urc cu aia in aeronava. Bagajele raman la gara, cumintele intr-o cutie metalica cum mai vazusera ele si cu o zi in urma. Bem cafea, mancam briose proaspete, facem pipi ca nu se stie pe unde te mai apuca si s-ar putea ca iesirea sa fie la fel de scumpa ca intrarea – cat costa pipi? Valoarea lui in suc sau bere. Daca ai baut apa … ai luat teapa. Despre shopping nu se mai pune problema, dar decidem ca daca gasim vreo pleasca sa ne bagam cardul. Pana la tren mai sunt vreo 6 ore, suficient ca sa ne plictisim si blestemam iar Sky Europe. Momente de respiro – ne plimbam cu caruciorul prin Billa si nu apucam sa ne hotaram ce anume sa luam. La lichide a fost totul clar, cand mergi 17-18-19-20… cine mai stie, ore cu trenul ai nevoie de apa si suc. Mai greu ne-am hotarat la mancare dar pana la urma am rezolvat-o. Pana la urma tot acolo ajung toate. Pornim spre gara, eu aratand ca un sacagiu modern cu sacosa galbena iar saraca Nora cersind sa fie dusa in brate, unde nici acolo nu se putea tine bine. Ce frumoasa e Viena la amiaza. Timp suficient sa mai pierdem vremea in uriasa librarie Thalia, sa stam pe canapele si sa ne facem ca citim, sau chiar sa citim, sa motaim, sa ne descaltam daca vrem (nu am vrut, dar nu am fi fost singurii), Nora sa se tavaleasca in voie si, de ce nu, sa mai facem inca un pipi gratis. In plus am furat si ceva idei de decoratiuni dintr-o carte. Adevarul e ca m-am si imbolnavit putin de la rasfoiala. La noi librariile par tutungerii.
Gandul ca in maxim o ora jumate vom fi dezmierdati de glasul rotilor de tren catre Bucuresti ne-a dat puteri noi asa ca eu am fost in stare sa scot bagajele de la cutiuta metalica si sa le duc pana in fata vagonului. Am asteptat alte 40 minute, dar hei, stateam pe banca, ce e asa greu? dupa care, cand mai erau vreo 25 de minute pana la plecare, un tip slinos care semana cu Boc, doar ca putin mai inalt, ne pofteste in cusete. Vagon austriac. Doar am dat o caruta de bani. Sunt politicos si las o baba sa se suie inaintea mea. Complet gresit, femeia ne taie apetitul de drum de cum pune piciorul pe mocheta: dar de unde au gasit vagonul asta? Ce mizerie… Un adevar pe care nu aveam curajul sa il recunosc. Statusem pe peron si admirasem un Raliejet austriac, un tren intern care ducea oamenii care voiau, la Innsbruck. Arata ca o naveta spatiala. Sau asa cred eu. M-am intors si am vazut vagonul apartinand aceleiasi comapnii, OBB. Cu greu am putut sa vad inautru. Nu e vorba, ca nici la Raliejet nu vezi. Unul are geamul murdar altul il are reflectorizant. Nu e nimic, doar ne duce acasa. Cu greu reusim sa intram toti 3 si doua valize in cuseta. Doi adulti si un copil de trei ani, cuminti pe un patut de vagon de dormit asteapta sa plece trenul. Valiza e sus, la locul ei, geanta e jos, nu e locul ei, dar acolo incape, desi e sport; mai e si sacosa galbena, sacaua. Mai sunt cateva minute. Vine si Boc Vagon sa ne ia tichetele. Pleaca si vine iar, de data asta agitat si isterizat spunand mereu cuvantul DANGER. Ce naiba e asta? Ce spune? Pana la urma am inteles de unde venea dangeru. Uitasera sa puna un vagon care trbuia sa intre intre al nostru si urmatorul, un vagon bulgaresc, ceva mai jegos, na! Am plecat. Am stat vreo 20 minute la 1 km departare de gara, dupa care am revenit la Viena, fapt ce i-a provocat Norei un mic exces de bucurie, iar apoi am plecat iar. Cu 15 minute intarziere.
Ne spalam pe maini ca sa mancam. Chiuveta rabatabila, care era si masa, ne-a jucat cateva farse, era sa imi rupa degetele in cadere, dar nu a fost prea grav. Mancati, bauti si cu gandul la un dus ne-am spalati si pe dinti si ne suim in paturi. Nora nu vrea sa dorma acolo, dar dupa 2-3 minute de protest doarme dusa. Incerc sa citesc o oferta turistica in germana, luata pe gratis de la Billa (nu am avut nicio carte cu mine, am uitat sa le pun in geanta). Destul de interesante. La Roma ce e mai scump, in rest la Londra gasesti si la 33 de euro la 3 stele. Exceptie, dar sunt. Reusesc sa nu adorm ceea ce e chiar rau pentru ca a doua zi promisesem ca sunt la birou cu conditia sa se tina si trenul de orar. M-am intos pe stanga, m-am intors pe dreapta, pe burta, pe spate, intr-o rana, oricum numai sa ma ia somnul. Nu pot si pace. Suntem in primul compartiment, iar balamalele usii catre celalalt vagon sunt chair in dreptul capului meu. Si nimeni nu are mila. Deja era intuneric de ore bune iar din cand in cand compartimentul era umplut de lumina care intra ireal prin crapaturi – parca erau usi d’alea scaldate in limina ca in Dosarele X. Puncte de reper. Probabil ca cea mai lucioasa a fost Budapesta. Din cand in cand ma deranja si unul dintre telefoane care, obsesiv, se apindea si dadea un mesaj – daca vreau sa actualizez ora si fusul orar. Plictiseala. Pasageri care vor sa se pise imi trec iar pe la cap. Dar ce amabili. De data asta nu mai trantesc usa care fasaie usor pe balamale. Ma afund ceva mai tare in perna convins ca am sa adorm. Poate chiar am facut-o, numai ca la un moment dat am vazut pe tavanul cabinei un cerc mic de lumina, un spot de lanterna. M-am intors si am vazut un barbat tiganos stand in cadrul usii cusetei noastre. Si el la fel de surprins ca si mine. M-am ridicat iar el a inchis usa cu un gest matern, sa nu ne deranjeze, si a disparut. Fiind noi in primul compartient a iesit repede din vagon si dus a fost. Deci ne calcasera si hotii, iar ceea ce era frustrant rau e ca noi incuiaseram usa pe dinauntru. Pe culoar era linste. In 5 minute au inceput sa se auda primele semne de protest, iar in 10 minute tot vagonul a iesit pe coridor, un moment prielnic mie ca sa ma duc sa fac un pipi. Toti s-au uitat suspicos catre mine, nu pentru ca as fi un barbat tiganos, nu sunt, ci pentru ca eu nu participam la discutiile aprinse, fie macar si din simpatie. Totusi fiecare traia mica lui drama, altii o traiau si pe a altora. De exeplu doamna de langa noi povestea tare cum pe domnul de la capatul celalalt l-au amenintat cu cutitul dupa ce acesta i-a surprins in camera lui. Ducandu-ma sa ma pis am aflat si versiunea oficiala a domnului – hotul nu l-a amenintat, i-a facut semn sa doarma linistit. Ideea e, una peste alta, ca au jefuit astia de au rupt, o englezoaica a reclamat lipsa celor 1000 de euro pe care ii detinea in rucsac, disparuti cu tot cu rucsac, fireste, doamna purtator de cuvant al vagonului spunea ca i-au luat 150 euro, dar “da-i dracu’ de bani”, fapt ce m-a facut sa incerc sa pretind o suma modesta, avand in vedere ca tot ce mai aveam era raspandit pe masuta chiuveta sub forma de maruntis, asteptand dimineata, la schimb cu o cafea. Sau sau doua. Am decis ca nu se merita si m-am culcat. Acum puteam sa dorm, oamenii vegheau pe culoare pentru mine, iar vamesii unguri au şâşâit la galagiosi cand au vazut-o pe Nora cum doarme. Somn.
Romania. Cost control telefon, ENORM!!! Blaj. Mancam. Cafea! Mmmmm. Cafea de la vagonul restaurant romanesc. Cea mai buna cafea proasta. Ospatarii au avut si versiunea lor, care parea destul de avizata, tinand cont de circumstante. Au spus ca hotii sunt albanezi kossovari, mana in mana cu politia maghiara si ca au si pistol. Si cu Boc Vagon, as spune eu, sunt mana in mana, care nu s-a clintit din cabina lui pe toata durata jafului. Cica vin albanezii o zi da una nu, sa nu se suprapuna cu politia. Sau politia cu ei, nu conteaza. Sighisoara. Nu mai e mult. Sun la serviciu, serviciul pe mine de mai multe ori, mama, cativa prieteni, cateva ore, Brasov. Deja ne-a luat foamea iar. Ne apuca si disperarea. Tot iar. Incep sa imi compun pledoaria catre OBB, fac poze compromitatoare cu mocheta slinoasa si cu geamul afumat. Corpul meu pe langa nerabdare incepe sa emane si miros de barbat. Dupa ce trecusera 27 de ore de la ultimul dus si o noapte petrecuta intr-un pat de vagon de dormit insalubru nici nu se putea altfel. M-as fi ingrijorat sa nu fie asa. Chiar daca ajungeam la timp in Bucuresti, atat cat sa ma pot duce si la serviciu cred ca ar fi fost o mare lipsa de bun simt din partea mea. Pe de alta parte, un dus in prealabil m-ar fi pus in imposibilitatea fizica de a mai merge catre birou. Trenul parea sa ma scuteasca de orice cugetare si lametare. De la Brasov si pana la Ploiesti cred ca media de viteza cu care a circulat a fost undeva la 40 km/h. In ritmul asta nici gandul nu te mai duce departe iar despre repede nici nu se poate pune problema. Zaci. Am jucat mima cu Nora, ne-am mai dus la veceu, intr-un cuvant a fost nemaipomenit. Cu aproape doua ore intarziere am ajuns in Bucuresti, unde am decis sa inchei si eu relatarea, pentru ca deja nu mai am ce sa spun.
Bilantul acestei intoarceri acasa – 53 de ore petrecute pe drum spre casa, am plecat din Linz pe 31 august, dimineata, stres nemaiintalnit, nu stiam cum este sa “pierzi” un avion (ma rog, nu l-am pierdut noi, ne-a abandonat el), experienta acumulta, sange rece de acum inainte in situatiile dificile cand ma prind controlorii RATB fara bilet (bă, eu am avut de-a face cu albanezii, bă), vreo 500 de euro dati pe bilete, mancare si cazare, dureri de spate, usturimi in palme, sila de mezeluri, si de suc de portocale, de trenuri, de Austria (acum mi-a trecut deja, cand scriu randurile astea), 2 zile lipsa de la birou, etc. Nu am primit inca factura la telefon. In mare cam asta a fost excursia noastra de placere, in care voiam sa ne odihnim. Urmeaza plangerile pe care le voi trimite la OBB ca sa inteleg cum de am dat atatia bani pe asemenea conditii si sa aflu de unde au scos vagonul ala, vagon pe care pana si Sergiu Nicolaescu l-ar fi aruncat in aer la o scena de dragoste arzatoare in gara la Ciulnita. O sa fie frumos.

POZE DIN TREN